Oskar Kaufmann
02.02.1873 - 06.09.1956S-a născut în 2 februarie 1873, în Sântana, într-o familie înstărită de comercianţi evrei.
A început să studieze arhitectura la vârsta de 30 de ani la Budapesta, fiind în acelaşi timp pasionat şi de muzică.
Deoarece îşi dorea foarte mult să devină pianist, a luat pe ascuns ore la Conservatorul din Budapesta. Când părinţii săi au aflat acest lucru, au refuzat să-i mai finanţeze studiile, aşa încât tânărul artist a trebuit să părăsească Ungaria.
Şi-a continuat pregătirea de arhitect la Şcoala Politehnică Arhiducală de la Karlsruhe, Germania, câştigându-şi existenţa din susţinerea unor concerte de pian. Aşa a intrat în contact cu diferite personalităţi, printre care şi Emma Gonner, fiica primarului din Karlsruhe, cu care s-a căsătorit în anul 1903. Astfel Kaufmann s-a convertit la creştinism.
Având mai apoi propriul său birou de arhitectură, Kaufmann a fost cunoscut drept renumitul arhitect al clădirilor de teatru. A conceput şi construit teatrul „Hebbel„, în 1908, apoi Teatrul Orăşenesc (1911), Cine-Teatrul (1913), Opera Kroll (1923), Teatrul de Comedie ( 1924), toate la Berlin, alături de Teatrul Habimah din Tel Aviv (1935).
Arhitectul a decedat în 6 septembrie 1956, la Budapesta.