Istoric
Epoca străveche
Oraşul Sântana este aşezat în partea centrală a judeţului Arad, în Câmpia de Vest, câmpie formată prin sedimentele aduse de râuri în Marea Panonică din Neogen şi până în timpurile recente.
În cartea sa Transilvania, apărută la Budapesta în anul 1913, Antonio Possevino S.I. publică hărţile lui Volfango Lazio (Viena, 1556) şi Giovanni Lauro (Roma, 1595) în care se poate observa cum, în câmpiile din jurul Comlăuşului şi Cherechiului, sunt lacuri, mlaştini şi păduri.
Existenţa pădurilor pe suprafeţe întinse rezultă şi din faptul că, în 1514, familia Massay se plângea că oamenii lui Gheorghe Hohenzollern de Brandemburg au făcut pagube în pădurea de la Haraclean şi Marot, dintre Cherechi şi Şicula.
După cucerirea Daciei de către romani, triburile dacilor liberi ale acestor locuri, o ramură de elită a tracilor, rămase în afara graniţelor provinciei cucerite, se ocupau, ca şi înainte de venirea romanilor, cu agricultura şi creşterea animalelor.
Sântana este o localitate preistorică, pierzându-şi originea în trecutul îndepărtat al vremii, in illo tempore al formării neamului românesc, teritoriul acesteia cuprinzând o imensă arhivă a existenţei umane care ni se dezvăluie prin cercetări arheologice sau prin descoperiri întâmplătoare cu ocazia unor lucrări.
Descoperirile arheologice de pe teritoriul Sântanei, documentele de cultură materială şi scrisă, probează continuitatea poporului român pe aceste meleaguri din aria etnogenezei româneşti.
Comunităţile umane locale au asigurat dezvoltarea culturilor materiale ale civilizaţiei neolitice (5500-2500 î. Hr.). Este cea mai veche perioadă la care, până în prezent, s-au găsit mărturii într-o aşezare cu patru nivele (cultura Tisa) în locul numit „Holumb” din vestul Sântanei, la mai puţin de un kilometru de şoseaua Arad-Oradea, în stânga şi în dreapta drumului care duce spre Curtici. Aici s-au găsit, în anii ’60, oase şi coarne de căprioară, cioburi şi vase de lut etc.n.
Arheologic, prima atestare a dacilor liberi pe teritoriul arădean s-a realizat, în 1954, aici la Sântana. Săpăturile arheologice efectuate de muzeele din Arad şi Oradea, pe drumul spre Curtici (movilele „Nety”, „Papacalva-Movila Popilor”), la borna care indică kilometrul 10, au scos la iveală cioburi de vase din lut, vetre cu cenuşă şi oase care indică o populare a locului încă de acum cinci milenii. Sunt aşezări Tisa de locuire civilă peste care se suprapune un strat din epoca bronzului. Aici s-a găsit un fragment de topor de luptă cu disc, din bronz. Urme materiale ale unei vieţi geto-dacice (schelete umane, fragmente ceramice) din epoca târzie a bronzului (1800-800 î. Hr.) au fost găsite într-un cimitir din localitate, precum şi la vest de localitate, la fosta fermă Trifu.
Din epoca fierului (800 î. Hr.-sec.I d. Hr.) datează cetatea de pământ de la Sântana (78 ha, la sud, lângă fosta haltă C.F.R., cantonul nr.6, „Cetatea Veche”), o aşezare hallstattiană şi medievală, care reprezintă cea mai mare fortificaţie puternică şi numită de localnici „Varbă”, lângă partea de hotar numită „Săliştioara”.
Valul cetăţii, în prezent înalt de 4-6 m şi lat de 30-35 m, are în interiorul său un strat de locuire din epoca bronzului şi unul din epoca fierului.
În sud-vestul cetăţii se află o movilă cu un diametru de 40 m şi o înălţime de 8 m.
Prin dimensiunea ei (1000 x 900m) fortificaţia (contemporană cu Troia lui Homer) ne sugerează rolul ei de centru militar, economic, politic şi religios al tracilor din părţile Aradului, înaltul grad de civilizaţie al acestora .
Unii cercetători cred că fortificaţia este un ring avar (Marki Şandor) în care aceştia s-au refugiat , construit de avari pentru a se apăra după ce au fost înfrânţi de Carol cel Mare.
Cercetările efectuate de A.Török au scos la iveală, în două morminte, unul de adult şi unul de copil, oase şi schelete umane, aşezate în diferite poziţii, fragmente ceramice, lemn carbonizat etc.
La 21 aprilie 1888, cu ocazia unor lucrări la terasamentul liniei de cale ferată Oradea-Arad, aici a fost găsit un tezaur din aur (22 de piese: inele, brăţări din aur, coroană formată din 12 frunze de laur, legate câte trei şi care se află astăzi la Muzeul Naţional din Budapesta.), lângă schelete umane, probabil o căpetenie militară sau un preot, şi fragmente ceramice ale unui vas din pastă grosolană.
La Muzeul Arad se află fotografii cu obiecte găsite la Sântana şi o copie galvanoplastică a coroanei din aur.
În perioada 2-6 septembrie 2008, o echipă de specialişti, formată din dr. Peter Hügel (Complexul Muzeal Arad), Florin Cogâltan (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca), Baocūan Song (Ruhr-Universität Bochum, Germania) şi Dorel Micle (Universitatea de Vest Timişoara) au efectuat o cercetare magnetometrică, identificând structuri preistorice ( două valuri, şanţuri şi palisadele fortificaţiei, un drum şi numeroase construcţii din lemn).
Epoca veche
Dovezi numismatice din această perioadă (sec. I d. Hr.) avem şi de la Cherechi (Caporal Alexa) unde s-a găsit un tezaur de dinari imperiali, care cuprindea şi piese anterioare cuceririi Daciei de către Traian. Cea mai veche monedă, din cele nouă cunoscute, este de pe timpul lui Nero (54-68), iar cea mai timpurie este de la Lucillla, soţia lui Lucius Verrus (161-169). Ele probează continuitatea dacică şi pe meleagurile Sântanei de astăzi, faptul că teritoriul actualului sat a fost locuit încă înainte de războaiele dintre Decebal şi Traian.
Epoca medie
Statul lui Decebal (87-106 d. Hr.) a existat până dincolo de Tisa, urmând apoi perioada stăpânirii romane (106-275 d. Hr.), când dacii liberi de pe teritoriul Crişanei de azi se războiau cu noua stăpânire din Dacia ocupată.
În zona gării Sântana, în livadă, într-un cimitir şi o aşezare dacică, localizate în unghiul format de linia ferată care merge spre Brad şi spre Oradea, în 1951, cu ocazia lărgirii spaţiului gării C.F.R., s-au găsit cioburi de vase din lut lucrate cu mâna (ceramică dacică), cu suprafaţa şi ornamentele parţial lustruite, ornamentate cu brâuri şi butoane în relief cu alveole, asociate cu ceramica gri lucrată la roată şi câteva fragmente de terra sigillata (vase obţinute prin schimburi comerciale cu romanii), o ceaşcă afumătoare, o râşniţă din diorit. Piesele romane se află la muzeul din Budapesta. S-a descoperit drumul roman şi apeductul care venea de la Şiria.
Din gropile cimitirului, din aşezare, au ieşit la iveală oase de animale domestice (oaie, cal, porc etc.), vase cu oase calcinate, cuţite curbate din fier, aşezate în urne, o fibulă din bronz, cu capul în formă de arbaletă şi cu piciorul întors pe dedesubt, mărgele, toate datate din epoca romană.
Ritul de înmormântare (inhumaţia) şi obiectele găsite în cimitir şi aşezare ne duc la concluzia că la Sântana a existat o aşezare de daci liberi din secolele II-III d.Hr.
Vis-à-vis de gara C.F.R., în locul „La Vii”, la un sondaj arheologic (1979) s-au descoperit materiale arheologice (morminte de incineraţie, locuinţe de suprafaţă) din sec.III-IV d.H.
Între anii 1216-1754, în hotarul Sântanei a existat localitatea Alabian (Halabian, Helebénkomlós), astăzi dispărută, proprietari fiind Alabian (1348), Siket (1398), Massay (1560).
În perioada 1567-1579, Helebénkomlós este o pustă, în 1754 având doar cinci familii.
În anul 1285, tătarii pustiesc ţinuturile din jurul Sântanei. Pentru a se apăra, românii îşi construiesc cetăţi ca cele de la Cherechi, Zărand etc. de care aminteşte Nicolaus Olahus în opera sa Hungaria din 1536.
În 1318, este atestată documentar existenţa unui cnezat românesc la Ineu, din care a făcut parte, un timp, şi satul Caporal Alexa.
În anul 1326, este atestată documentar localitatea Kerek (Cherechi), aşezată atunci, nu pe vatra actuală, ci pe locul numit astăzi „Bisericuţă” şi „Ogrezile”, ca proprietate a familiei Salánky.
Denumirea satului nu este încă lămurită. Poate să vină de la maghiarul „kerek” (roată), aceasta fiind sigiliul localităţii în sec.XVIII, sau este nume românesc, pentru că locuitorii nu i-au spus Cherechi, ci, ca şi astăzi, Cereci, denumire care se pare că se trage de la pădurile de cer care ocupau în trecut aceste locuri.
În unele documente din anii 1334 (Kerektou), 1335, 1426, satul de astăzi Caporal Alexa se numea Kerek Erdös (păduros), pentru că era înconjurat de păduri Tot în 1334, Márki menţionează Cherechiul ca fiind parohie. Sixt, arhidiaconul de Pâncota a plătit decima papală pentru parohia Cherechi lui Iacob al lui Berengariu şi Raimund de Bonfată.
Între anii 1394-1722, a existat în hotarul Sântanei localitatea Neck (Nyék), astăzi fiind dispărută din cartografia Sântanei, proprietari fiind Dóczy, Ortvay, Cseffy, Vizessy, Sassy, Szentmiklossy şi nobilul Massay, un protestant care a propovăduit calvinismul în zonă.
În anul 1418, Cherechiul trece în proprietatea familiei Mossiák, care o stăpâneşte până în anul 1426, aici existând şi o cetate.
În anul 1426, localitatea Cherechi se numea Symonkereky, aparţinând familiei Marothy, care, din 1403, stăpâneşte şi cetatea Şimand.
În anul 1519, Cherechiul este predat nobilului Miklosy din Şimand, acesta, în 1532, îl dă familiei Mossiak, în 1542 localitatea revenind iarăşi foştilor proprietari, familiilor Kerek şi Erdös, care o stăpânesc până în 1556, când este preluată de Kisser Jengi şi Bacsmegyky.
Cetăţile de la Cherechi (menţionată în 1536, ca fortăreaţă) şi Zărand au fost adevărate scuturi de apărare împotriva cotropitorilor.
În anul 1552, turcii ard localităţi din comitatul Zărand (Comlăuşul şi Cherechiul făcând parte din nahia Zărand), cucerind Şimandul (1550), cetăţile Lipovei, Şiriei, Aradului, apoi a Ineului şi Deznei.
În anul 1556, o parte a localităţii Cherechi (domeniile Horváth, Pypaly, Symon) era stăpânită de Kisser Jengi, iar alta de Bacsmegyky.
Până în anul 1699, Comlăuşul şi-a schimbat de mai multe ori stăpânul feudal, devenind acum proprietatea coroanei imperiale austriece, comitatul Zărand fiind anexat Imperiului Habsburgic ( prin Pacea de la Carlovăţ din 26 mai 1699, când turcii sunt alungaţi în sudul Mureşului de oştile lui Eugeniu de Savoia ).
În anul 1730, contele Harruchern a fost primul care a populat o zonă din nordul localităţii Sântana cu emigranţi germani şi maghiari, ulterior aceştia stabilindu-se mai la sud, spre Comlăuşul de astăzi.
În 1748, Sântana primeşte titlul de „târg” printr-un decret al Mariei Tereza, care s-a născut (13 mai 1717) şi a decedat la Viena ( 29 noiembrie 1780). În perioada 1740-1780, a fost arhiducesă a Austriei, regină a Ungariei şi Boemiei, mare principesă a Transilvaniei. Succesorul tronului a fost fiul acesteia Iosif al II-lea (1780-1790).
În anul 1755, în apropierea bisericii catolice, încep lucrările de construire a clădirii Gimnaziului din Sântana, care, alături de Gimnaziul din Arad, erau singurele şcoli superioare din împrejurimi. De acum începe să se ţină şi evidenţa populaţiei germane care creştea de la an la an. La Sântana, în acest an, erau 1224 locuitori, iar în Comlăuş-1189, în total fiind 2413 locuitori români, germani, maghiari etc.
În 1760, domeniul lui Bibics a fost transformat în domeniu erarial, oficialităţile vremii ţin evidenţa populaţiei germane „Sanktanna Germanici”şi româneşti „Sanktanna Valachicum”, iar piariştii înfiinţează în Sântana prima şcoală populară (Trivialschule).
În 1763, epidemia de ciumă seceră vieţi nevinovate în zona Sântanei..
În 1766, lucrau la Sântana 23 de meseriaşi germani şi 6 maghiari.
În 1767, este terminată clădirea Gimnaziului, iar în 1768, iobagii din Comlăuş, Cherechi, Sântana se plâng conducerii comitatului pentru munca grea la care sunt supuşi, de numărul mare de zile de robotă, de îngrădirea dreptului de a folosi lemnul din pădure.
Epoca modernă
În anul 1832, la Comlăuş este impusă învăţarea limbii maghiare în şcoală.
Canalul Morilor a fost executat între anii 1833-1840, cu remedieri până în 1850. Acolo mergeau la baie sau la măcinat cereale şi locuitori din Sântana.
În anul 1834, Cherechiul făcea parte din domeniul erarial şi mai marii domeniului fac propagandă unionistă, dar locuitorii se opun. Ţăranul Teodor Tălian din Cherechi îl acuză pe preotul Iosif Milici de la Şiria, care a trecut la „unire”, pentru nereguli în arendarea sesiunii parohiale.
Propaganda de unire este continuată de mai marii domeniului, câţiva locuitori acceptă, dar, la sfârşitul anului 1848, la Cherechi a fost o acţiune pentru lichidarea „unirii”.
În anul 1835, satul Cherechi avea 1595 de locuitori (198 case de iobagi şi 100 case de jeleri), majoritatea români ortodocşi, care lucrau pământul ( în „Săliştioara” erau 12 sesii iobăgeşti foarte bune, iar în „Bătătura”-20 de sesii cu pământ mai slab). Produceau ulei de in, aveau o cârciumă domenială, o şcoală, o biserică, preot, notar, o casă a comitatului.
Din 1850, funcţionează la Comlăuş şcoala confesională germană cu învăţătorul Frantz Peter. Aceasta este menţionată de Szolasy Károly în „Nomenclatorul Instituţiilor de Instrucţiune Populară a Comitatului Arad” din 1877. Învăţătorul de la şcoala română, Ion Dascăl şcolariza 341 de elevi, a doua şcoală ca număr de elevi din zonă. Statul controla activitatea didactică, biserica numind şi plătind învăţătorii din tasul al III-lea.
În anul 1851, localitatea Caporal Alexa, sat românesc cu 1764 de suflete, se numea Kerek, fiind localizată între târgurile Pâncota şi Sântana.Sântana avea 4168 de locuitori.
Localul şcolii ortodoxe române din Cherechi a fost construit în anul 1852 şi avea trei săli de clasă. Învăţătorul Dimitrie Mărcuţ se ocupa de 40 de elevi, iar la Comlăuş, învăţătorul Ioachim Murgu îndruma 103 copii.
Din data de 17 august 1855, localităţile Cherechi, Sântana Nouă, Sântana Veche trec în deservirea Oficiului de Expediţii Poştale Pâncota. În anul 1860, a început lupta românilor pentru introducerea limbii române în administraţie.
În anul 1864, notarul de la Cherechi folosea limba română în actele comunale, dar în 1864, autorităţile maghiare au impus iar redactarea actelor în maghiară.
În 1863, a luat fiinţă „Asociaţiunea naţională în Arad pentru cultura şi conversarea poporului Român”, din Cherechi fiind 11 membri.
În Sântana, se construieşte gara (1871).
În perioada 1894-1905, la Comlăuş funcţionează o şcoală greco-ortodoxă română.
În anul 1894, se înfiinţează la Sântana Şcoala Principală pentru Băieţi , cu limba de predare maghiară, director fiind bănăţeanul Iakob Hillier.
În anul 1900, populaţia localităţii Cherechi numără 1947 locuitori ( din care 567 ştiau să scrie şi să citească).
În 1904, la Cherechi, se construieşte o nouă clădire şcolară.
În anul 1908, şcoala este separată pe sexe, elevii învăţând în clădiri diferite. La Cherechi era şcoală de stat.
La Sântana, în anul 1919, se pun bazele Asociaţiei Sportive “USE” .
La Sântana era un oficiu poştal de cenzură, pe o hartă a timpului având numărul 34.
Din 1919 şi până în anul 1926, localitatea Caporal Alexa s-a numit Cherechiu, în memoria caporalului Alexa Ion, împuşcat, pe drumul dintre Pâncota şi Cherechiu, la 7/20 aprilie 1919 de o patrulă maghiară, când escorta spre casă intelectualii comunei, cei care întâmpinaseră armata română la Pâncota.
În anul 1921, se alcătuieşte o echipă de fotbal a meseriaşilor „UMTE”condusă de cizmarul Iohann Zimermann.
În 1922, se înfiinţează Fabrica de Cărămidă, aici fabricându-se şi ţiglă (începând cu anul 1948) şi având peste 100 de muncitori care lucrau 12 ore. Şcoala primară era în clădirea din faţă.
În anul 1938, se sfinţeşte biserica catolică din Comlăuş cu hramul „Inima lui Isus”. Construcţia a început în anul 1936, pe locul unei foste şcoli, dărâmată în anul 1930.
În anul 1939, în piaţa comunală din Comlăuş, are loc o adunare populară a legionarilor din localitate, jandarmii împuşcând trei legionari.
La 11 ianuarie 1944, din cauza războiului, cursul superior de la Şcoala Primară de Stat Sântana se desfiinţează, elevii învăţând la şcoala din Comlăuş până la 15 ianuarie 1945, în clădirile şcolii fiind cazată armata rusă. Germanii îşi îngropau tractoarele în pământ să nu fie luate de militarii ruşi.
În anul 1944, războiul a produs localităţii Caporal Alexa pagube materiale şi victime omeneşti.
În anul 1950, Sântana se uneşte cu Comlăuşul, reşedinţa raionului se stabileşte la Chişineu Criş, regiunea Arad, mai târziu, în 1956, aparţinând de regiunea Oradea, şi în 1960 de regiunea Crişana. Se construieşte căminul cultural din Comlăuş.
În anul şcolar 1960-1961, se unifică secţiile germană şi română din şcolile Sântanei.
În 1966, se construiesc localuri pentru circumscripţia medicală II Comlăuş şi la Caporal Alexa.
În anul 1967, la Sântana funcţionează Liceul cu clasele I-XII, în limba română şi secţia germană cu clasele I-VIII.
Astăzi, atât în Comlăuş cât şi în Caporal Alexa, din vechile jocuri şi melodii se mai păstrează doar puţine în amintirea unor bătrâni. Altele sunt consemnate pe bandă, iar textele se află în culegerile noastre folclorice.
În 1989, Liceul Agroindustrial Sântana aparţinea de Ministerul Agriculturii, Direcţia organizare, personal, control, învăţământ, retribuire, care asigura şi finanţarea unităţii şcolare.
Din anul 1992, nu mai există cadre medicale de etnie germană la nivelul localităţii.
În anul 1997, mai lucrează în Sântana doar 15 intelectuali şvabi: 4 învăţători, 3 educatoare şi 8 funcţionari.
În luna iulie 2001, se desfăşoară ample acţiuni pentru aniversarea a două secole şi jumătate de învăţământ în Sântana.
La 19 decembrie 2003, preşedintele României, Ion Iliescu, prin Decretul 900, promulgă Legea pentru declararea ca oraş a comunei Sântana , iar Parlamentul României, la 22 decembrie 2003, adoptă Legea 583 prin care localitatea Sântana este declarată oraş.
În anul 2003, Liceul Agroindustrial Sântana se transformă în Grupul Şcolar Sântana
În anul 2007, sunt modernizate parcurile din străzile Muncii şi Mihai Viteazul, iar la sfârşitul anului se asfaltează drumul Sântana-Zimand. În 6 noiembrie 2008, se dă în folosinţă noul local de primărie din str. Muncii, nr. 120/A, un bloc ANL cu 16 apartamente, profesorul Viorel Enache (Partidul Democrat Liberal) fiind reales primar al Sântanei.
Vineri, 10 aprilie 2009, Juergen Hammerer, proprietarul companiei Humerer Aluminium Industries GmbH, pune, la Sântana, piatra de temelie a fabricii de reciclare a aluminiului .
În 2010, ca urmare a restructurării reţelei şcolare la nivelul oraşului Sântana, Grupul Şcolar se uneşte cu Şcoala Generală „Sfânta Ana” şi cu Grădiniţa PP Nr. 1, devenind o singură unitate cu personalitate juridică, celelalte devenind structuri. Director este numit profesor doctor Ana Honiges.
Spitalul din Sântana este desfiinţat, la propunerea autorităţilor de la Bucureşti, la sfârşitul lunii martie 2011, prin Hotărârea Consiliului Local Sântana, numărul 48/28 martie 2011, după aproape şase decenii de existenţă, în pofida nemulţumirii populaţiei din localitate şi din zonele limitrofe.